Eurodeputata Carmen Avram a transmis o interpelare scrisa Comisiei Europene si a ridicat in Comisia pentru pescuit din Parlamentul European, problema sesizata de cele mai importante asociatii ale acvacultorilor din Romania referitoare la eliminarea posibilitatii accesarii granturilor pentru investitiile in acest sector.
Propunerea Comisiei de Regulament EMFF prevede la art. 23 alineatul 3 ca investitiile in sectorul de acvacultura se pot realiza doar prin intermediul instrumentelor financiare – credite bancare cu dobanda garantata – eliminand astfel granturile ca forma de sprijin. Desi propunerea Parlamentului este mai favorabila sectorului, intrucat mentine granturile ca posibilitate de acordare a sprijinului pentru investitiile efectuate de IMM-urile din acvacultura, Comisia Europeana, in ultimul trialog, insista pe eliminarea granturilor pentru sectorul acvacultura.
Trebuie sa nu uitam ca acest sector din Romania are nevoie de continuarea acordarii granturilor, intrucat operatorii economici sunt mici si detin ferme care folosesc tehnologii depasite din punct de vedere tehnic. Acestea trebuie supuse unui proces de modernizare tehnica si chiar tehnologica, prin investitii si inovare, printr-o gestionare mai eficienta a resurselor materiale, acvatice si umane, precum si prin transfer de cunostinte stiintifice, din domeniul cercetarii in domeniul aplicativ, si manageriale cu respectarea stricta a conditionalitatilor de mediu si biodiversitate impuse de Pactul Ecologic European.
Disponibilitatile financiare ale operatorilor piscicoli existenti, dar si ale celor care doresc sa dezvolte o afacere in domeniu, sunt deficitare, acestia intampinand probleme chiar si pentru asigurarea partii de cofinantare a proiectelor. Acest lucru se intampla cu atat mai mult cu cat pandemia de COVID-19 a afectat puternic sectorul de acvacultura.
Consumul de peste in Romania se situeaza mult sub media europeana, ajungand in 2019 la 7,2kg/locuitor (media europeana este de aproximativ 23kg/locuitor), iar 90% din pestele consumat in Romania provine din import. Doar 10% este furnizat de acvacultura si pescuit.
Pentru a creste acest consum de peste, din productie proprie, este nevoie in continuare de sustinerea sectorului acvaculturii prin investitii sub forma subventiilor/granturilor si in perioada 2021 – 2027, dar si de cresterea ratei de finantare, de la 50% la 75%. In acelasi timp, trebuie sprijinit sectorul in asociatii, pentru a patrunde mai usor pe piata. Eliminarea subventiilor/granturilor si asigurarea investitiilor doar prin instrumentele financiare mentionate ar duce la imposibilitatea dezvoltarii sectorului acvaculturii din Romania, cu consecinte in cresterea importurilor de peste din tari terte UE, atat pentru consum direct, cat si pentru procesare.
Cabinet parlamentar Carmen Avram – Membra a Parlamentului European